Regulament Campanie „Privirea care spune tot”

1. Obiectul campaniei

Campania „Privirea care spune tot” este organizată pentru a promova procedurile de blefaroplastie și lifting de sprâncene oferite de Dr. Raluca Sobec și constă în acordarea unui voucher în valoare de 1000 lei tuturor persoanelor care efectuează o consultație în perioada 2 iunie – 31 iulie 2025, cu posibilitatea de a câștiga o operație gratuită de blefaroplastie superioară.

Procedurile medicale incluse în campanie se desfășoară exclusiv în cabinetul din Cluj-Napoca, în baza unei consultații medicale efectuate de Dr. Raluca Sobec.

2. Perioada de desfășurare

Campania se desfășoară în perioada 2 iunie – 31 iulie 2025, pe canalele oficiale: www.facebook.com/drsobec.ro, www.instagram.com/drsobec și site-ul www.drsobec.ro.

3. Condiții de participare

Participanții trebuie să efectueze o consultație în perioada campaniei. Înscrierea în campanie se face automat la efectuarea consultației, prin păstrarea bonului fiscal/dovezii plății.

Vârsta minimă pentru participare este 18 ani. Minorii pot participa doar cu acordul părinților sau reprezentanților legali.

Nu pot participa angajații, colaboratorii organizatorului și nici rudele de gradul I ale acestora.

Excluderea se aplică și partenerilor contractuali sau colaboratorilor implicați direct în organizarea sau desfășurarea campaniei.

4. Voucherul

Fiecare persoană care efectuează consultația în perioada campaniei primește un voucher nominal în valoare de 1000 lei, aplicabil la intervenția chirurgicală recomandată (blefaroplastie sau lifting sprâncene).

Voucherul este valabil 2 luni de la data consultației și nu poate fi cumulat cu alte oferte sau reduceri.

Voucherul acoperă o reducere la costul intervenției, restul fiind suportat de pacient. Voucherul este valabil o singură dată și nu poate fi transferat sau valorificat în bani.

5. Tragerea la sorți

Toți participanții care dețin un voucher valabil la data extragerii intră automat în tragerea la sorți.

Extragerea va avea loc pe 1 august 2025, în mod digital, fără transmisie live. Se va desemna un singur câștigător, care va primi drept premiu o operație gratuită de blefaroplastie superioară.

Premiul este nenominal și poate fi oferit unei alte persoane prin cesiune scrisă. Operația gratuită trebuie efectuată până la data de 31 decembrie 2025 și presupune o evaluare medicală prealabilă obligatorie, în vederea stabilirii indicației operatorii. Extragerea va fi realizată digital, printr-un sistem aleatoriu, și va fi documentată intern.

6. Costuri

Costul consultației este suportat de participant.

Costul procedurii chirurgicale va fi redus cu valoarea voucherului în cazul beneficiarilor voucherului.

Premiul constând în operația gratuită acoperă integral costul procedurii pentru câștigător.

Câștigătorul nu va suporta alte costuri legate de operația inclusă în premiu, cu excepția celor rezultate din investigații preoperatorii standard, dacă sunt necesare.

7. Protecția datelor cu caracter personal

Organizatorul se angajează să respecte legislația aplicabilă în materie de protecție a datelor cu caracter personal (GDPR).

Datele personale ale participanților vor fi folosite exclusiv în scopul derulării campaniei și nu vor fi divulgate terților fără consimțământul expres al participanților. Informațiile colectate vor fi prelucrate în conformitate cu Politica de Confidențialitate publicată pe www.drsobec.ro.

8. Reclamații și contestații

Pentru orice întrebări, reclamații sau contestații privind campania, participanții pot contacta organizatorul la adresa de email: Raluca@drsobec.ro. Contestațiile se vor soluționa conform legislației în vigoare. Termenul de soluționare a eventualelor contestații este de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

9. Dispoziții finale

Prin participarea la această campanie, participanții declară că au citit și acceptat prezentul regulament.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica regulamentul, cu informarea prealabilă a participanților.

Regulamentul integral este disponibil în mod gratuit, publicat pe site-ul oficial www.drsobec.ro și poate fi consultat la cerere și în cadrul cabinetului medical.

error: Content is protected !!