Boala Dupuytrene

Boala Dupuytrene, cunoscută și sub denumirea de contractura Dupuytrene, constă într-o îngroșare anormală a fasciei palmare, care se găsește imediat sub piele.

Este o boală invalidantă a mâinii ce se caracterizează prin apariția inițial a unor noduli dureroși la nivel palmar, iar ulterior, o dată cu progresia bolii prin apariția unor cordoane fibroase subcutanat, care se extind la nivelul degetelor si care, ulterior pot restricționa mișcarea degetelor, obligându-le să stea într-o poziție anormală- flectate în palmă. 

Tratamentul chirurgical constă în îndepărtarea acestor cordoane fibroase, cu redarea mobilității degetului și a funcționalității mâinii. Intervenția chirurgicală se poate realiza în anestezie regională cu sedare sau în anestezie generală.