Genioplastia este intervenția chirurgicală ce se face la nivelul bărbiei, pentru modificarea conturului- fie prin mărire cu ajutorul unui implant, fie prin reducere – prin șlefuirea osului.
La nivelul mandibulei și în zona bărbiei, pot fi realizate anumite intervenții chirurgicale pentru a îmbunătății proporțiile feței, armonia trăsăturilor faciale și pentru a ajuta încrederea și stima de sine.
În cazul în care se dorește o proiecție mai bună a bărbiei, strict în scop estetic, acest lucru poate fi obținut prin folosirea de implant mentonier de silicon. Implantul de silicon se poziționează direct pe os fie printr-o incizie prin interiorul gurii, fie printr-o incizie sub bărbie.
Pentru o bărbie prea proeminentă, poate fi îndepărtat parțial din os pentru a obține un rezultat estetic în armonie cu restul feței.
Frecvent, această intervenție se realizează la pacienți care au trecut printr-o rinoplastie sau care doresc să-și facă o rinoplastie, deoarece dimensiunea bărbiei poate mări sau micșora dimensiunea percepută a nasului.

